
Povești dincolo de ziduri - Pași în criptă (17 iulie)
Dragi oaspeți,
Vă invităm la o experiență ghidată desfășurată în fosta Mănăstire a Ursulinelor din Sibiu (fostul Colegiu Pedagogic) — un loc rar accesibil, încărcat de simboluri, povești și urmele a câtorva secole de istorie.
La lumina unui felinar, sub arcade, între morminte și ziduri vechi, veți descoperi o altfel de întâlnire cu patrimoniul orașului: una bazată pe atmosferă, storytelling și interpretare, într-un spațiu aflat încă în transformare — un patrimoniu viu, care continuă să își dezvăluie poveștile și simbolurile ascunse.
Clădirea se află în prezent într-un amplu proces de restaurare și reorganizare expozițională, iar o parte din experiență se desfășoară chiar printre urmele acestei transformări. Poate că tocmai această atmosferă autentică, imperfectă și încărcată de timp oferă locului farmecul său aparte.
Vă mulțumim că, prin participarea dumneavoastră, contribuiți la readucerea la viață a unui spațiu important de patrimoniu al Sibiului.
Concept & interpretare: Adela Dadu & Raluca Pavel
Organizator: Asociația Brukenthal von Studio
Partener: Teatrul Gong Sibiu
🕯️ Durată: aprox. 45 minute
🕯️ Accesul se face doar pe bază de achiziționare bilet online
🕯️ Pentru o bună desfășurare, locurile sunt limitate
- Temperatura din interior este mai scăzută, iar spațiul se află în restaurare, motiv pentru care recomandăm îmbrăcăminte lejeră, comodă și adecvată.
- Accesul animalelor de companie NU este permis.
- Copiii beneficiază de gratuitate
- Accesul se face începând cu ora 19.50, de la intrarea a doua, esplanada din fața Bisericii Ursulinelor, str. Gen. Magheru.
Locuri
Mai multe experiențe

Alergare pe coclauri la Rășinari
Vara aceasta ne dorim să evadăm cât mai des din oraș și să facem mișcare în natură. Pentru că, nimic nu se compară cu sentimentul de libertate pe care ți-l dă un drum nou, aerul curat și o comunitate

Apus de Soare cu MOCĂNIȚA pe Valea Hârtibaciului
Te invităm să închei săptămâna altfel, cu un tren care pornește la apus prin peisajele liniștite. Poate că weekendul acesta e momentul potrivit să încetinești puțin. Să lași orașul în urmă, să te bucu

NightCross Challenge 2026 - Cel mai frumos cros nocturn din România
🌙 Cel mai frumos cros nocturn din România revine în 2026 cu cea de-a 12-a ediție. Haideţi să luminăm din nou împreună aleile Muzeului în aer liber din Dumbrava Sibiului. 🎁 Înscrie-te prin Apropo.app