💧🌱 Plantează apa întâi!

💧🌱 Plantează apa întâi!

Sâm., 10 oct., 09:30|8h 30m
Roua din Vurpăr|180 lei

Atelier practic de permacultură și gestionare a apei în peisaj

Cum ar fi dacă, înainte să plantăm un pom, ne-am gândi mai întâi cum „plantăm” apa care îl va hrăni?

Apa este unul dintre principalii factori care limitează dezvoltarea plantelor. Iar într-un climat cu perioade tot mai lungi de secetă și ploi care vin uneori mult și deodată, provocarea nu este doar să avem apă, ci să reușim să o păstrăm în peisaj cât mai mult timp.

Pe 10 octombrie, la Roua din Vurpăr, dedicăm o zi întreagă apei: cum o observăm, cum îi înțelegem traseul și cum putem amenaja terenul astfel încât ploaia să nu fugă la vale, ci să intre în sol și să hrănească plantele.

Și nu rămânem la teorie. La finalul zilei vom fi construit împreună ceva care rămâne.

🌧️ De la ploaie la rădăcinile pomilor

„Laboratorul” nostru va fi livada veche de la Roua din Vurpăr, un teren în pantă pe care vrem să-l facem mai rezilient în fața secetei.

Dimineața descoperim principiile permaculturii și diferitele metode prin care apa poate fi captată, încetinită, infiltrată și distribuită într-un peisaj. Apoi privim terenul cu alți ochi și proiectăm împreună.

După prânz, ieșim în livadă și trecem la treabă.

Vom trasa și începe să construim o rețea de swale-uri (rigole) realizate pe curbele de nivel, care vor prelua apa de ploaie captată și stocată deja pe teren și o vor distribui în livadă, ajutând-o să pătrundă lent și profund în sol.

Vom învăța, așadar, făcând. 🌱

Tu adu-ți curiozitatea și pofta de a pune mâna la treabă. Cazmalele și celelalte unelte le avem noi. 😊

👩‍🌾 Cine ne ghidează?

Atelierul este susținut de Cristina Coliș, fondatoarea proiectului Semințe pentru viitor.

Cristina este arhitect și proiectează case naturale, grădini-pădure și amenajări de teren inspirate de principiile permaculturii. Este implicată în mișcarea de permacultură din România din 2010 și este profesoară certificată de permacultură din 2022.

Proiectează și implementează amenajări de permacultură și organizează cursuri pe diferite teme, inclusiv PDC – Permaculture Design Course, programul certificat de design în permacultură de 12 zile.

🌿 Unde ne întâlnim?

La Roua din Vurpăr, centrul de educație pentru mediu „la firul ierbii” al Viitor Plus.

O gospodărie rurală din Vurpăr, județul Sibiu, transformată într-un loc în care natura devine sală de clasă și unde încercăm, testăm și arătăm soluții concrete pentru un mod de viață mai sustenabil.

💧 Programul zilei

09:30–10:00 – Descoperim Roua din Vurpăr & cerc de cunoaștere
10:00–13:00 – Introducere în permacultură • apa în peisaj • principii și metode • proiectare (cu o pauză de 15 minute)
13:00–14:00 – Masa de prânz & pauză
14:00–17:00 – În livadă: trasare și implementare
17:00–18:00 – Discuții libere, întrebări și concluziile zilei

🥗 La prânz punem masa împreună. Fiecare participant este invitat să aducă ceva bun de acasă, de pus pe masa comunitară și de împărțit cu ceilalți. Noi punem plăcinta, cafeaua și ceaiul. 🥧☕

👕 Vino în haine și încălțăminte potrivite pentru lucru afară. Nu este nevoie de experiență anterioară în permacultură.

La sfârșitul zilei nu plecăm doar cu idei. Lăsăm în urmă primele intervenții prin care ploaia va rămâne mai mult timp în livadă. Pentru că, uneori, înainte să plantezi copacul, trebuie să plantezi apa. 💧🌳

Cursul se ține doar daca se înscriu minim 7 participanți.

Locuri

●
Confirmat
+24 de locuri rămase
Ceva nouAtelier
Sâm., 10 oct., 09:30
Roua din Vurpăr

Strada Dispensarului, 557295 Vurpăr, România

Hartă locație
8h 30m
Preț180 lei
Plată online
Locuri24 de locuri rămase
Se încarcă...