Evaluarea nivelului de alergare pe pistă

Evaluarea nivelului de alergare pe pistă

Lun., 16 nov., 18:00|2 ore
Stadionul Municipal Sibiu|10 lei

Alergi singur și nu știi dacă ești pregătit pentru munte? Vrei să alergi cu un grup, dar ți-e teamă că ai fi prea lent, sau prea rapid? Vino să afli exact unde te situezi.

Pe 16 noiembrie, Clubul Sportiv Montan Sibiu te invită la evaluarea anuală pe pistă!

Este ocazia perfectă să-ți descoperi nivelul actual, să ai un reper pentru următoarele antrenamente și să cunoști alergători cu aceeași pasiune.

📍 Luni, 16 noiembrie 2026 | Ora 18:00
📌 Stadionul Municipal Sibiu

🏃 Două distanțe, în funcție de experiență:
5 km – pentru cei aflați la începutul parcursului în alergare
10 km – pentru alergătorii cu mai multă experiență

Ce câștigi din această evaluare?
✅ Afli nivelul tău actual de alergare, pe o scară de la 1 la 10.
✅ Primești repere personale de ritm și puls, utile pentru antrenamente mai bine structurate.
✅ Culoarea turelor potrivite pentru tine. Turele clubului sunt marcate ca pârtiile de schi: 🟢 verde, 🔵 albastru, 🔴 roșu, ⚫ negru. Așa știi din prima la ce ture poți veni, fără să fii depășit.
✅ Dacă ai participat și anul trecut, poți vedea concret cât ai progresat.
✅ Pentru cei mai rapizi, șansa de a trece baremul pentru lotul clubului la Campionatele Naționale FRA
✅ Cunoști membrii clubului și descoperi o comunitate cu care poți alerga și evolua.

Nu trebuie să fii membru CSMS și nici alergător de performanță! Evaluarea este deschisă tuturor.

💰 Participare: 10 lei
⏳ Înscrieri până pe 13 noiembrie.
👉 Detalii și înscriere: https://clubmontan.ro/evaluare/

🏔️ Și pentru că noi iubim muntele, continuăm evaluările pe poteci!

Pe 21 noiembrie ne revedem la Râul Sadului, pentru Evaluarea nivelului de alergare montană: https://fb.me/e/80a2eJK2J

Cele două evaluări se completează și ne ajută să stabilim nivelul tău și categoria de ture montane care ți se potrivește: 🟢 verde, 🔵 albastru, 🔴 roșu sau ⚫ negru.

📋 Consultă regulamentul complet, unde găsești și baremele de calificare în lotul de elită CSMS, dedicat reprezentării clubului și obținerii de performanțe la Campionatele Naționale organizate sub egida Federației Române de Atletism (FRA) : https://clubmontan.ro/regulament/

Despre club:
Clubul Sportiv Montan Sibiu are aproape 100 de membri.
Organizăm săptămânal ture de alergare pe potecile din Cindrel, Lotru și Făgăraș, conduse de alergători cu experiență, pentru toate nivelurile.
Organizăm și trei competiții de alergare montană: Urme pe Plai, Turnu Roșu Challenge și Cindrel în Alergare.

Locuri

●
Confirmat
+19 locuri rămase
Lun., 16 nov., 18:00
Stadionul Municipal Sibiu

Aleea Mihai Eminescu, Sibiu, România

Hartă locație
2 ore
Preț10 lei
Plată la eveniment
Locuri19 locuri rămase
Se încarcă...