
Dezvoltarea intuiției prin arta colajului
Ai reflectat vreodată asupra felului în care iei decizii?
Daca ești interesat de procesul tău intern - fie că e legat de creativitate sau pur și simplu de cum iei decizii zi de zi — am gândit experiența asta ca un spațiu în care poți să observi și să reflectezi asupra acestuia.
Nu doar la nivel de gând, ci chiar în timp real — în timp ce creezi, alegi, te răzgândești sau mergi mai departe.
Vom lucra cu colaj (decupat și lipit), fără reguli stricte și fără să fie nevoie de experiență. E mai mult despre a observa ce îți atrage atenția, ce alegi, cum combini lucrurile — și ce se întâmplă în tine înainte și după fiecare alegere.
Pentru unii, procesul e fluid. Pentru alții, apar pauze, îndoieli sau nevoia de a “face bine”. Toate fac parte din experiență.
Pe parcurs, vom aduce și o perspectivă practică despre cum îți poți recunoaște propriul mod de a lua decizii — astfel încât procesul să devină mai simplu, mai clar și mai aliniat cu tine.
De materiale și uneltele necesare ne ocupăm noi, dar dacă ești un nostalgic incurabil, te invităm să aduci lucruri personale — reviste vechi, poze, bilete, orice mai găsești pe acasă și ar putea fi integrat într-o compoziție.
O experiență reflectivă și relaxantă oferită în colaborare cu Alexandra Boboc (contact 0752547230 pentru detalii si intrarea in locatie )
Locuri
Mai multe experiențe

Sibiu Contemporary Art Festival (SCAF)
SCAF 7: „GRĂDINA ENTROPIEI | WAR / MĂR” – Sibiu Contemporary Art Festival Festivalul invită peste 100 de artiști din țară și din străinătate – având ca țări invitate Germania și Franța – să reflecteze

Drumeție în familie la Slimnic și decorare de dovleci de Halloween
Pe 1 noiembrie vom porni din nou alături de cei mici și cei mari într-o nouă aventură în natura județului Sibiu. De data asta destinația noastră este o arie protejată din apropierea satului Slimnic: D

🌿 Harmony Sunday Escape 🌿
Pilates • Brunch • Pool & SPA Duminică, 1 noiembrie 2026, te invităm să evadezi din rutina zilnică și să te bucuri de o experiență specială, în mijlocul naturii, la La Vâltoare – Gura Râului. 🍂 O zi